Strategia de Apărare Națională II.

      Orice întreprindere serioasă are nevoie de un plan. De o strategie. Ce am și cu ce pot să fac un lucru sau o lucrare, chiar lucrătură. Dacă un bucătar își propune să facă o mâncare sofisticată și n-are la îndemână decât sare apă și mălai, produsul nu poate fi decât mămăligă. Una românească.

      Pentru elaborarea unei strategii de apărare, strângi și evaluezi componentele. Primul ar fi armata. Armata, în perioada interbelică reprezenta ”brațul înarmat al poporului împotriva dușmanilor din-afară și uneltirilor din-lăuntru. În perioada comunistă, Armata era scutul țării, apărătoarea cuceririlor revoluționare ale poporului. Între 1990 și 2000, Armata a devenit instrumentul ”Trădării naționale”, subiect preferat și bine pus în practică de Ion Iliescu și adiacent a lui Constantinescu, sub domnia serviciilor secrete securiste (aripă K.G.B. sau G.R.U.) În această perioadă generalii și comandanții din armată au primit ca sarcină principală casarea. Printre picături de complicitate auto-îmbogățirea. S-au tăiat și s-au dat la fier vechi  1500 de tancuri, 2000 de vehicule, 600 de nave aeriene și 100 de nave de luptă. S-a casat echipament militar pentru 3000000 de rezerviști, muniție și armament. Pe toate fronturile, armata a pus de contrabandă și jaf. Ofițerii de carieră și patrioți au fost eliminați. Tablagii au devenit ofițerri de decizie și doctori în științe militare, cu ultima lucrare studiată ”Capra cu trei iezi”. Pe timpul guvernării Năstase, nemaifiind resurse, prin Hotărâri de guvern bine țintite, Armata a fost deposedată de cazărmi și poligoane.
      Astăzi Armata Română este un apendice N.A.T.O. Deci nu mai este ”națională”.
      Domnule Iohanis, la acest capitol, trebuia să renunțați la sfaturile unui ”bătător de pas de defilare” și să cereți expertiză de la doctorița în Apărare, Elena Udrea și îndrumătorului ei, Gabriel Oprea. Și a altor doctori fabricați de Colegiul Național de Apărare.