vineri, 18 martie 2016

                         Cumințenia Pământului.
        Este caracteristica de bază a poporului român. un om cuminte este tăcut, introvertit și nu se revoltă chiar dacă îi pui sare pe rană, Plecă rugându-se   în altă dimensiune.
         Sculptura lui Brâncuși, indiferent unde s-ar afla reprezintă o parte din spiritul românesc. Cu ce ne încălzește Patrimoniu dacă nu sunt bani să ne creștem și educăm copiii. Știu zece cazuri de copii buni care au abandonat deja prima clasă de liceu.repartiția aleatorie a trimis elevii la zeci de km de casă. Naveta zilnică 15 lei. Pe lună, 400 de lei pe transport. De unde bani de haine, de rechizite, de gustarea zilnică în cele aproape zece ore de dus la școală? 
       Și dăm din banii publici 11   milioane de euro unor babe senile pentru cavou aurit. Oare câți bani vor ajunge cu adevărat la persoanele așazise moștenitoare, câți la avocat, experți comisie și ministru? Sunt convins că existența ei în Muzeul de artă ca ți a atâtor mii de piese de patrimoniu a fost cât se poate de legală, conforrm legilor de atunci. Retrocedarea ei pare un act de jaf, ca atâte alte retrocedări pentru care și-au dat mâna mafioții din politică și justiție. Interesant este că bandiții de comuniști au confiscat și fii acelorași comuniști revendică averea poporului. 
        A fost suficient ca un avocat isteț să găsească un așa zis moștenitor și imediat se pune botul la păduri, fabrici, mine, lacuri și pământ. Victor Ponta își și freca  mâinile cu cei 20 de milioane de euro. Ăștia de acum sunt mai cuminți. Ce-ar fi ca cu acești bani să se asigure transport gratuit pențru elevi și studenți? Ar ajunge cel puțin doi ani!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu