Fudulie zbuătoare.

Cum să te plimbi cu avionul, o născocire diavolească,

S-aduci lumina zisă ”sfântă” în vatra nostră românească?

La noi ard brazii cu scânteie și mai bolborosește magmă,

Nu ne-încălzim cu fariseii și nici cu țipete în dogmă.

La noi în foc de lumânare de s-au născut în noapte pruncii,

Cu mic, cu mare-am înțeles voința Facerii, Poruncii!

De când pământul din Carpați a curs spre văile cu roade,

Am înțeles ce suntem noi și jafu-n vifor de noroade.

Am înțelege și acum că Dumnezeu în noi există

De n-am fi prea-orbiți de popi și n-am avea pe ochi batistă.

E-o  veselie-n Raiul celor, ce-l lăbărțează pe Pământ,

Mințind spre suflete-n apusuri că dau excursie-n mormânt.

Și cei ce zic că dau lumină, cumetrii marilor mișei

Nu se sfiesc de ce-o să vină, nu-i Iadul pentru-acești mișei.

Cu cât mai multe oi vor paște pe un răboj neștiutor,

Cu-atât păstorii cresc în burtă și-n crezul lor jefuitor.