vineri, 4 august 2017

                                Armata a II-.a.
        La sfaturile consilierilor sovietici, staful P:S.D. cu Dragnea în frunte , că doar nu i-a dus pe ei mintea la așa ceva, a pus de o nouî armată de exploatare națională prin forță. Aste vorba de valul de pensionari la o vârstă fragedă. 
         Prima Armată s-a constituit în anii 2008-20010 din cadrele militare în rezervă și retragere, adunate într-un pseudo-sindicat condus de securistul Dgaru. Un sindicat al rămășițelor neo-comuniste, formst din securiști, milițieni și foștii comandanți din armată plătiți, în dublu pe ștetele Securității. Când a simțit că Băsescu și Boc, pun iarăși Țara pe picioare, după destrăbălarea guvernului Tăriceanu susținut de P.S.D., armata U.S.L., cu Divizia Dogaru a trecut iar la ofensivă. Pentru menținerea stării de subdezvoltare, pentru jaful ”pentru noi”, în siajul dorințelor Putiniste. Dar și ale cioflingarilor din Ambasada Americană, dornici și ei de sipendii nemeritate. Aropo, din nou Marina Militară cumpără vin pentru americani. A secat Murfatlarul! Cine m-a citit când trebuia pot să priceapă. Cine nu, repet, în perioada de preaderare și de parteneriat pentru pace în Constanțe venea de două ori pe an o Navă de desant maritim care conținea și două tancuri de inox pentru vin. Generalu, comandant al navei, era producător de vinuri și a făcut un troc convenabil cu Gen, Zeca și Am. Anghelescu. 
           Cine crede că democrația noastră are un nou pachet de cărți, nemăsluite de puterea armată văzută și nevzută a indicelui de trădare națională, nemăsluite de generalii și beizadele lor, la mese de Cazino? Smplu,prostimea română dusă de mână spre pieire sigură de agenturile străine prin propagandă mediatizată de toate posturile de știri T.V. Nici Realitatea T.V. nu iese din scenariu deși se face că ține cu # rezist, dar cîntă în șpilhozenii lui Iohanis, care nu e străin de viitorul rusofon al României.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu