miercuri, 9 august 2017

                    Continuare jurnal.
     După micile mele succese la nivel de locotenent, am prins invidia și ranchiuna vechilor ofițri cu patru clase. Comandant, ungur, politruc adică secretar de partid polonez, șeful de stat major cu un picior la pensie și doi căptani uitați de Dumnezeu au creat staful unei noi unități de elită a Armatei Ceușiste. Nucleul ei de evoluție câțiva locotenenți. Doi de artilerie. unul de geniu, unul de transmisiuni și unu de intendență. Trecând un an de la înființare am primit întăriri. Ofișeri neconformi dar foarte bine pregătiți de la Topraisar și apoi absolvenți de școli militare de prima elită. Așa s-a clădit B.I.M.
      Persona ingrata, am fost acceptat pentru a pleca la prima sesiune de examen la Facultate. În februarie. Aveam aprobarea ministrului. dar în iunie interdicție totală. Deși am dus doi ani de unul singur Bateria de Aruncătoare 120 mm, m-am trezit cu un comandant, coleg de al meu, necunoscător de artilerie, pe criterii politice. Eu nu eram mebru P.C.R. Din cntroverse personale cu mumia conducerii unității, am fost notat cu calificativul ”Satisfăcător”. Am pus capul la cutie doardoar mi se va aproba în continuare urmarea facultății. Speranță în van, Am cerut trecerea în rezervă, neavând contract cu M/Ap.N. Mi s-a refuzat și acest lucru. Am fost promovat cu calificativul”Satisfăcător”în Statul major, ca ofișer cu mobilizarea și activitatea de cadre. Și propus la înaintare în grad înainte de termen, lucru inadmisibil din punct de vedere regulamentar. n acestă funcție am însoțit mutarea B.I.M. la Babadag. O altă evaluare a misiunilor, lupta în Deltă, o nouă programă de instruire, Numai că Statul Major eram eu însămi, în ridicarea capacității de luptă, programul de pregătire. Am avut un ssprijin nesperat de la Șeful Artileriei și Șeful Geniului singurii ofițeri cu Academie. Din 1975 B.I.M a trecut la o pregătire de elită, ceea ce trebuia realizat. Venirea col Zugravu a devenit lină, pe o barcă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu