Scurtă poveste de Istorie Militară.

       M-am codit mult pentru acest pas. Dar considerând acest blog ca un jurnal personal, din lenea scrisului cu pixul, am zis că aș putea pune ceva pentru viitor. Am fost ofițer sctiv și tot timpul am avut impreia că primesc mai mult decât merit.Chiar ca inițiator de activități prolifice, de invenții și inovații în domeniul militar, nu mă simt satisfăcut. Și pensia mi se pare prea mare în comparație cu dascălii mei, cu țăranii care m-au cizelat în copilărie prin muncă grea și rspect pentru ea, cu colegii de la Șantierul Naval și cu inginerii care mi-au pus sculele în mână.

         Am intrat în Școala Militară Superioară de Ofițeri, în disperare de cauză, trecea timpul. Mai ales că dădea perspectiva unei echivalări de doi ani de Politehnică. Am ratat anul Bacalaureatului din cauza unui medic militar care crezînd că sunt machedon bogat (după nume) mi-a cerut 5000 de lei ca să mă dea apt medical. Anul 1967. Și atunci existau otrepe, sămânța răului comunist de mai târziu și de acum. După evenimentele din Cehoslovacia, Școala militară a renunțat la statutul de Școală Superioară și a reccrutat noi elevi. Dacă eu am dat examen scris și oral la Matematică și Fizică pe programă de Facultate, noi veniți spuneau o poezie și erau admiși. Aceștia sunt pensinarii de astzi.

         După al doilea Război Mondial, invazia sovietică a ras elita Armatei Române. Ofițerii intelectuali și de ținută au fost închiși, deportați sau dați afară. În locul lor Școlile militare comuniste au scos pe bandă rulantă ofițeri cu patru-șapte clase, plugari sau muncitori obedienți sistemului. Se poate verifica în arhiva M.Ap.N.  faptul că în 1972, la un Liceu din Ploiești au fost adunați peste 2000 de mari comandanți militari și ingineri militari, timp e trei luni pentru a primi Diplome de bacalaureat. Toți deșineau insigne de Studii Superioare, Academie sau Academie Tehnică Militară dar nu aveau Bacalaureatul. Cred că de atunci a fost însămânțată D-na Andronescu cu poftele de delațiune intelectuală.