Cine nu gândește, nu trăiește și normal, nu greșeste.
Specialiștii în psihologia animală pot confirma că animalele au doar instinct, nu conștiință și vinovăția lor este naturală. Vinovăție percepută de alate neamuri de animale. Să transpunem această constatare de dreptla viașă într-o politică de grup sau popor uman, inclusiv în organizarea socială este o nenorocire fără remediu. Un individ subliminal în gândire și simțire, subvenționat ca redus mintal și prin sinecură, leneș de profesie, nu poate pricepe zbaterea și lupta sub furci caudine a unei minți superioare care luptă pentru a-și atinge supremul profesional.Personal am trecut și eu prin ciurul prostiei și analfabetismului și urii șefilor mei inepți în gândire și prcepere.
Nu am decât să o felicit pe Laura Codruța Kovesi, consăteanca mea pentru forță tenacitate și scop în viață. Cei care mă citesc frecvent știu că nu m-am închinat niciodată acestei Ioana D-Arc a Romîniei. Am criticat-o pentru botul pus la Un Doctorat incert. Am criticat-o pentru scăpările justițiare privind Dosarele, Revoluției și Mineriadelor, pentru ocrotirea în conjunctură neosecuristă privind anturajul său. Coldea, Ghiță, Ponta, Dragnea de sub umbrela Maior și beneficiarii Averii lui Ceaușescu, adică a poporului, Grupul de la Monaco. Să te faci frate cu Dracu ca să treci puntea impune gândire creștină. Experiența acumunlată printre mafioți poate fi o forșă spre jestiție și dreptate.
Cine nu muncește, cine nugândește nu poate da spor unei revoluții de combatere a jegului Uman. Ca să vezi imbecili și nalafabeți de Limbă română, exponenți întâmplători și fără merite care să bată din aripi ca cioiorile împotriva unui stâlp de demnitate și forță, reprezentant al unui popor vândut, dar încă neânfrânt, este peste puterile unei propagae ostile manevrată e Mokova. Vuvuzelele propagandei antiromânești nu mai au argumente. Și inventează minciuni. Cer Președintelui, C.S.A.T. și Î.C.C.J să excludă din viața politică și mass -media C.N.A. și posturile de televiiune Antena 3, România T.V., R.T.V. pline de mercenari anti-românești. Veștile de minciuni nu pot submina la infinit, fiorul vieții românști. Normal că o babă senilă împrăștie zvoniri și minciuni spunâmd că a auzit la Televizor. Și n-are ulei sau orez în casă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu