Prea târziu.

Am început târziu să sriu, prea mult aproape de sicriu. 

Când pomul roadelor de  Neam  se scutură de ram cu ram.

Topoare de oțel străine, ciuntesc din pom cu cozi haine,

Omizi cu cioc de viață scurtă, toacă frunzișul, bagă-n burtă.

Și tot alaiul ciorditor, trăiește liber în popor. 

Popor propus spre disipare, în vulgul lui și nepăsare. 

Pe mine nu mă doare schisma, ci că ne pierdem însăși limba,

Că ne înstrăinăm treptat cu mii de ani de atestat.

Cine mai știe de Latină, Vergilius, Nasso sunt ruină

Adio Mioriță dragă, adio Doină fără șagă,

Adio limbă strămoșească și dregători ca s-o moșească.

Avem un grai ce bate Globul, dar croncăne pe garduri corbul.

Și vom ajunge iute-n Rai, că ne-am uitat respect de Grai.