Cuibul de veci.

A fost ultiima ședere dinapoi în casa veche,

Cu trecute mucegaiuri unde șuieră pereții,

Vine cuibul de odihnă, fără văz fără ureche,

Îngropat în câmpul verde , unde cntă dor scaieții.

Stai întins în hăul vașnic al uitărilor trecute,

Sfidînd trecrea tăcută din ființă în pământ,

Eatopând din amintire și hoție și virtute,

Cuibul liniștii totale, întrupat într-un mormânt.