Pădurea.

A fost o pădure, urcată pe cornișă spre vârful de deal,

Fagii săi fanici, catedrală cu nișă-n tr-un colș de Ardeal.,

Lumânări către Soare,o umbră promisă, poeni de cristal,

Căprioarele zvelte și ciute cornute cu cerbi și cu țapi

Zburdau în tufișuri voințele  vrute, mistreții de napi

Ciuperci fără număr, o hran-n virtute și fără s-o sapi.

Au vent iar habsburgii au ieșit iarăși slugii și-a dispărut,

Frumosul meu Codru, sămânță de neaoși, s-a tăiat și vândul.

Rămas-au doar cioate și dealul se duce la vale pierdut.

Aveam brazi de cinste într-o pădure izvor de tămâie și mir

A venit ungurimea cu fatala secure, și-au tăiat-o-n delir.

Alt colț din Ardealul ce vor să îl fure, al Asiei pir. 

Îi doare în coate,

Pe ce-i de-altă parte 

Sărăcind în câmpii,

Un munte desparte,

Pîrinți și copii.