Starea de urgnță.

       Nu pentru că sunt membru P.M.P. de la înființare și nici că sunt fan, uneori dădacă pentru Traian Băsescu, dar propunerea lui Eugen Tomac de instituire a „Stării de Uegență” se potrivește ca o mămușă pe ultima mână de existență, de a fi sau a nu fi pentru poporul român. Coronavirusul poate fi un prtext. Dar unul academic.

       Pentru cei care plimbă grătareel prin minși și prin câmpii, Starea de urgență este un pic mai drastică decât starea de necesitate dar nu e cazul de război. Starea de urgență impune totuși reguli militare stricte care anihilează debandada politică, economică și juridică și mrală în care ne aflăm. Ca o paranteză, pe vremea lui Ceușescu am trăit o perpetuă stare de urgență ș iîncă mai suntem aici.

          Cine câstigă și cine pierde din „Atarea de Uegență.? Ăn primul rănd câștigă poporul/ Mai ales oamenii onești cinstiți și muncirori. Cei care nu-și pun problema să calce legea în picioare pentru a-și umfla burta prin hoție și înșelăciune. Cei pe care nu-i va învinge nici un COVID de la 1 la 100. Pierd averi și beneficiile unei detrăbălări nesimțite, mafioții politici administrativi și din Justiție. În situașie de srare de urgență nu mai merge. Mai pierd interlopii șu maneliștii. Pierd televiziunile de casă și pleiada de mâncărori de rahat. Va fi liniște și nici un partid, cloacă de nemernici nu mai poate folosi preșul. Li se va lua mătura. Cu alte cuvinte „ciocuk mic” și penurie de ciete inutile.