Lupta cu anticorpii.
Atenție nu lupta cu microbii și virusurile ci cu imunitatea unui organism uman. Ea vine din rebuturile științei medicale. Impulsionate sau subvenționate de virtualul ript de glie al Vieții pe pământ. În timp ce toate organismele animale se adaptează, ce-i drept și cu sincope, la mediul prezent, ăndiferent de cât este de contaminat mediul, omul devine cobai e bani mulți, obligat să respecte niște rgului și directive producătoare de avere și putere, împotriva imunității sale. Este documentat faptul că plantele și animalele din zona Cernobâl, au supraviețuit unor radiații atomice inimaginabile, fabricile de bani inventează izolări i septicemii pentru oameni. Natura nu minte, iar omul face parte din natură ca cea mai adaptabilă ființă, dar nu cu inserții artificiale ce-l desolarizează.
Omul trăiește și există de milenii, fără măsuri drastice de igienă, impuse doar iudeo-comercial. Copilul , de când începea să se miște pe pământ de-a bușilea sau în picioare, bîga mâna în gură cu tot ce oferea pîmântul, nisipul sau gunoiul aferent. Și exiatăm încă popuând Planeta.
Sfaturi peste sfaturi, igienă personală cu săpunuri și detergenți. Cică omosră microbii! Dar dacă am avea nevoie pentru imunitate de acești microbi. Apa potabilă este superfiltrată și clorizată, dar cînd bei de sete din baltă, dând broaștele laoparte, nu se întâmplă nimic. Animalel beau apă de unde apucă, n-ar trebui și asta tratătă cu clor?
Existența vieții pe Pământ depinde de adaptarea la mediu. Indiferent de câte condiții vitrege apar. Vitrege dar nu drastice. Lîsți oamenii să trăiască și să respire Natura în mediul ei. Vreți sere sterile faceți- le pentru voi bogîtașulor. Lăsați omul să trăiască natural și vă promit Omenire încă câteva milenii. Cu oierderile de rigoare. Nu xistă pădure fără copaci uscați, dar pădurea rămâne pădure.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu