miercuri, 28 octombrie 2020

                   Credința e Sfântă.

     Nu sfințită prin vrăji și dogme. Voia noastră! Nu vreau să mă refer la sacrificile umane ordonate de Vraci și inchizitori în numele credinței, de-a lungul secolelor. Fiecare trib sau popot subjugat de o Religie, nu de credință. prin preoți fără credință și empatie populară. pentru putere și avuție a clercilor a suportat decimări de oameni pe pofta mai marilor Bisericilor și Cultelor ipocrite și filistine. În credința Islamică omenia a lipsit cu desăvârșire. Mohamed, profetul fără scrupule zice-se sosia lui Iisus,  a facilitat discriminarea femeii ca inferioară iepei beduinilor, comerțul de sclavi și sinuciderea în numele său. E o religie umanotară? Dacă poți omori, dacăn u ești omorât în numele lui Alah. Nu mai pun în cumpănă porunca Sf.Pavel ca Creștinsmul să fie impus prin sabie. De nde măcelărirea popoarelor care credeau în alți zei și Inchiziția. Ruguri de ardere de oameni nevinovați. Și pe delațiunea specifică fascismului și comunismului.

     Singura cedință adevărată, izvorâtă din jertfa Omului lui Dumnezeu, Iisus Cristos a fost cea Ortosoxă. Plecată prin iubire fașă de emeni pin cele 4 Ecanghelii. Popoarele ortodoxe și-au menținut traiul și au rezistat în Istorie ăn ciuda tuturor visicitudinilor. Capul plecat sabia nu-l taie, ăntoarce și celălalt obraz, fericiți cei săraci cu duhul! Sar până când? Banul, ochiul Diavolului a șubrezit și credința ortdoxă.După ce ca popor, noi românii am dat ăn afară de tributul turcilor și obol la Muntele Athos. Cuza Vodă prin Legea confiscării averilor Mănăstirești, n-a scos de sub o robire națională pe ază de credință.Biseriaca Ortodoxă română a devenit bicefală. De sine stătătoare. 

        De atunci, timp de 160 de ani, B.O.R. a fost alături de poporul român. In războaie, în Unire, în supravieșuirea credinșei noastre împotriva ocupanților Hortiști sau sovietici. e drept ca -a dat și cu leginarii, dar criminal s-a dat cu comuniștii. Pntru poporul credincios sau pentru bunul trai al nalților prelați și setea lor de putere? Ce însemnă răbufnirea Înaltului Stătător al B.O.R. că comuniștii au pierit o dată cu interzicerea perelinajelor. Când, pe vremea lui Sralin, A șui Dej sau a lui Ceaușescu? Eu cred cî comuniștii au renăscut în /B.O.R. S-au adaptat la capitaismul de Cumetrie al lui Iliescu. Ai au impus nstituția perelinajului, după revoluție ca Tărguri de comerț și cîteva sarmale. Pentru cei care cred fără să creadă, ce-a făcut Iisua la templul din Ierusalism? A dărîmat tarabele! Și am ajuns să punem Casa Domnului, Templul nostru de credință și curtea ei să devină talcioc? Hai să fim serioși, tovarăse colonel!

     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu