Să mai cinstim bătrânii?

Să mai iubim bătrînii, când ne-am uitat strămoșii? Ce rost mai au pe Lume și babele și moșii ?

Șă le mai dăm în viață o stimă ancestrală, când pildele  de suflet, coboară în spirală?

Ei și-au trăit destinul, efortul lor divin, îl scurge Internetul în miere cu venin.

În leagăne micuții le ascultau povești, ieiți din școli infecte: „Bătrîne cine ești?

Nu se citește cartea, luăm de primprejur și respectăm bătrânii cu milă sau sperjur.

Să nu-ndrăznești bunico să îmblânsești nepoți, când din morala sfântă, ei zburdă printre  hoți.

Așa e mersul Lumii pornită spre pieire, crescut-am cu blândețe beizadele-n fire.

S-a distanțat distanșa între nepoți și moși, părinții fără scrupul devin cei mai sfătoși.

Și stau la colțul casei la umbra unui zid, să prindă moștnirea din gheare de covid.