Sămânță uscată...

Omenirea nu mai are viitor. Secetă, sămânța de popor,

Ni se usucă fără a prinde spor, copiii noștri sunt secați de dor.

Prea mulți sunt astăzi în sclavie, în inocența lor nu pot să știe,

Ce fac adulții cu destinul lor nescris, orice copil stă-n poale de proscris.

Cei ce conduc spre cibernetic Lumea ,Îi zăpăcesc deja ca să evite culmea,

Cândiii obiective omenești, credința-i vânt pustiu dinspre povești. 

Religii se îmbogățesc mereu, copii lor se pierd în Dumnezeu.

Nu cresc pe-obraz de tânăr nici tuleie, se pierd în  incitațiile atee. 

Iar cei bătrâni, bolnavii ce conduc totul, așteaptă după ei Potopul.

Și cum rămâne ce-a zis Sfântul, să stăpânim în veci Pământul?