Câinele... 

Câinele a fost mii de ani în slujba omului, cel mai sincer și devotat

De vrem ca să-l sălbăticim cu sila îi facem rău, el n-are habitat.

Mergi liniștit pe stradă, în urma ta, un cățeluș se ține după tine,

Te-întorci te uiți la el și nu pricepi că el n-o duce bine.

Din puful lui de blană cu ochii lui rotunzi în lacrimi te imploră,

Mai dă din coadă e vesel așteptând să-l iei cu tine, știe că-i comoară.

Dar din prostia ta, sau sărăcie te-îndepărtezi, cu egoismul tău,

Nesocotind în slana mintea ta că ai făcut un mare , mare rău. 

Cățelul se așeză cu botul lui pe labe, adoarme și visează că va veni un om,

Pe care să-l slujească în dragoste de viață, nu va trăi enorm.

Avem atâtea pilde de dragoste perenă, dacă stăpânul moare și piere sub pământ,

Cățelul nu trăiește decât recunoștința veghind acel mormânt.