Spovedanie ...

Încă -am murit nici de foame nici de dor, n-am fost oeacesr pământ nici Înger nici păstor,

Doar minte ascuțită pentru al meu popor. Călcat-am în hârtoape că n-am avu covor.

Sărac în sărăcie dar nuu sărac cu Duhul, mi-e martor Universul că n-am spurcat Văzduhul, 

Trăit-am în viață ca un copil pribeag, dovadă că nu-i stimă în golul meu desag,

Averea mea e nulă, dar nu vreau să cerșesc la ci ce fac avere pe neamul omenesc.

Oricum când vine vremea voi părăsi Pământul și poate că voi pierde și crezul și cuvântul.

Și ce contează-n Lume o viață rătăcită, când se încing iar focuri în ciudă de ispită!