Ce va fi?

   Când mori, eu am murit o dată, vezi o lumină estompată, un gri absurd, gălbui de ou și-auzi  un zumzet, altfel, nou.
    Când mori, o clipă se oprește, în curcubeie de viață, trecutul a rămas în urmă și întunericu-i în față.

    Când mori lași Duhul să se ducă în infinitul Univers, iar trupul putrezește simplu ireversibil în revers.

    Nu iei cu tine-n ceea Lume, nici bunul simț, nici răutăți și nici averi, pământ și case și cetăți,

    Ce lași e urmă? Fericirea copiilor și-a lor nepoți,de-acea Dumnezeu făcut-a  și semizei dar și netoți.

     Când ți-ai trăit orgoliul falnic de căpcăun și animal, nu căuta o mântuire, în nesfârșitul sideral!

    Ai dat obolul putrezimii, cu trupul tău făcut din lut, dar cât din mintea-ți ascuțită a fost un punct de început?

    O cărămidă de cultură, o cărămidă de progres, ca Omenirea să ajungă Dumnezeire-n Univers?

    Cât animalicul din tine a rupt vieți și-a stors sudoare, ai fost în viață buruiană sau plantă purui roditoare?

     Așa să nu te superi frate, când te cuprinde-ntunecimea, că moartea ți-a citit C.V.-ul  și ți-a răstălmăcit micime.