vineri, 15 martie 2013

                                     Luați urma banilor.
       Nu cred că din prostie toți ziariștii, analiștii politici și formatori de opinie nu pun punctul pe i. Nu, din duplicitate și somn dulce. De ce să-și facă probleme cu adevărul, dacă semiminciuna aduce bani sau bunăstare? Mai e și frica de un lobby represiv al minciunii care poate îngropa orice adevăr. de exemplu minciuna cu 7,5 milioane de votanți pentru destituirea lui Băsescu, repetată la infinit, devine verosimilă. În realitate, cei care au votat pentru demitere au fost 4 milioane, cei care au votat la parlamentare U.S.L.-ul, restul a fost fraudă electorală. cine pune mâna în foc că și la alegerile parlamentare, mașinăria de furtișag a U.S.L.-ului s-a dat la fund?
        Toată lumea se miră că Fenechiu este menținut ministru. Or fi chiar toți orbi? Păi cine au fost distribuitorii rublelor rusești mascate în dolari pentru dărâmarea guvernului Ungureanu și apoi pentru formarea noului Parlament de frpturiști și inițierea loviturii de stat? Cine a umplut cu milioane buzunarele trădătorilor de neam și țară? Cum să îndepărtezi de la putere nașii slavizați ai scoaterii României din Uniunea Europeană și punerea ei la pământ prin prelungirea stepei Ruse în Bărăgan și chiar peste Carpați? Ori , ori, mafioții ca să scape de pușcărie au băgat în mlaștină, pe baza manipulării mediatice și credulității prostimii, ultimele rămășițe de uscat.
       Întrebarea este unde a fost osatura cu carte a țării? Au visat și ei la ruble?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu