Romanță
Ce își doresc acum părinții, cei roși de viață și frustrări,
Uitați în colțul lor de vise și doruri de recunoștință,
Ca fiii să-și mai vadă-odată și cel puțin de sărbători,
Să rupă vraja virtuală, să aibă lângă ei ființă.
Că în succese și-au luat zborul, că-n bogăție se desfată,
Că uită cine-a stat la coadă să fie masa în belșugată,
Nu-i un tărâm în dărâmare și nici un capăt de potop,
Dar tata vrea să vă mai vadă și mama-i lacrimă în strop.
I-a părăsit în timp vederea și poate nici nu mai aud,
Stau pironiți pe banca porții, la umbră tainică de dud
Și cată-n zare deznădejdea, c-or pune mâinile pe piept,
Iar cei ce ce vor veni să-i vadă, n-au nici chemare și nici drept.
Pe vremuri se scria scrisoare, cam câte una la un an
Și se albeau cernite plete în așteptări și în alean,
Azi zbârnâie-n ecou văzduhul de unde de telefonie,
Dar indolența în uitare e boala a ce-ar fi să fie.
Iertați părinți, c-așa-i iertarea în scriptele divinei vești,
Voi ați făcut de bună voie copii-n porunci Dumnezeiești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu