Nu

Am trăit în nihilism, toamna când natura moare,

Primăvara dând în floare,

Într-un ciclu oarecare, totul fiind eufemism.

Am țipat inconștient, într-un cor, manipulare,

Dând vieții căutare,

În păcat de fată mare, ca puiet de comunism.

Am crezut că alb și negru, e un început de spectru

Inventând culoarea pală.

Zâna-n straie de vestală, e pe lângă Sfântul Petru.

Am crezut că munca-i cinste, o endemică scofală,

Am pășit pe jos la școală, 

Să muncesc, să-învăț viața, ca să fiu un om integru.

Ce folos, că niciodată, când expus-am hărnicia,

N-am trecut peste prostia,

Celor ce țineau mistria, strânsă-în mână ca o piatră.

Au trecut de-a valma anii, erodată-i omenia,

Alții țin în frâuri mia,

Cu minciuna și mania dărâmând a noastră vatră.