Roșia Montană

Ne-au smuls din rădăcină brazii, zdrobind în oseminte dacii,

Ne-au zdrențuit covor de iarbă, ne-au alungat din deal godacii,

Dezgroapă piatra a pustiuri creând din oază, un deșert,

Îndepărtând în altă zare al păsărilor  sfânt concert.

Și uruiesc mașini și fiare, o moară mestecând a ură,

Să ne strecoare în izvoare fuioare-albastre de cianură.

Am avut aur din vechime, dar n-am știut a-l stăpânii,

Ni l-au furat mereu străinii, prin șefii noștri cânepii,

De am ajuns la înfrățire cu indienii din cea lume,

Ce ia-au lăsat conchistadorii fără de aur și renume.

Sălbatici nu am fost pe lume, nici când ciopleam cuțit de piatră,

Dar am ajuns iar la cheremul celor ce răscolesc cenușa-n vatră.