Zori de toamnă

Zori de toamnă, plini de nori, într-o ceață persietentă,

Stau și judec uneori, cu memoria absentă,

Cum de Lumea ne-a făcut, un micron în Univers,

Să trăim un început, să sfârșim în mod pervers. 

Ghinion prenupțial, m-am născut pe-un colț de plai,

M-am lăsat  purtat de val, crezământul într-un Rai,

Ca să aflu mai târziu, înecat în senectute,

C-am trăit într-un pustiu, fără milă și virtute.

Că fac parte din poporul, cel mai umilit pe Tera,

Unde coada dă toporul și străinul biosfera.

Avem munți, păduri și dealuri, o câmpie roditoare,

Avem dor și idealuri, bogății nepieritoare,

Dar n-avem nimic al nostru, totul e înstrăinat,

Stă românu-n băț ca prostu, mămăliga-i un căcat.