Cernite ceruri

Cernite ceruri cad în ceață, în fiecare dimineață.

Ne cade Toamna greu în sânge și inimi triste prind a plânge,

Durerea pierderii de sine, a timpului pierdut din bine.

De fiecare sfert de an, suspinul trage la liman,

Dar sfertul toamnei de acum, ne lasă muritori pe drum.

Ne vine vremea neputinței, am înfundat glasul științei

Și-am venerat prostia-n sus și pofta-n cuiul lor am pus,

Al celor furi de vreme bună, săracă lume, ești nebună!