Ce?

Ce e în mintea javrelor? E frică? E ipohondră teamă de sfîrșit.

Când au furat, au sărăcit săracii, au rupt destine-n graiul hârșiit. 

Ce îi mai mână-n lupta cu bun simțul,conviețuirii-n om făcut de Om,

Ce râie gâdilă plăcut o piele astră, mai groasă decât pielea de pe pom?

Ce pofte și instincte de răpciugă, îndeamnă în jigodie caninul,

Să muște incisiv din semeni oameni, să sugă miere răspândind veninul?

Și aste javre au avut maternă, o mamă bună, tatăl fiind vecinul.