Docți și genii. Pseudo-eseu filozofic.

      Îmi cer scuze, ca țăran citiot nu pot polemiza cu mințile cu reclamă. Mă întreb totuși de ce eficiența intelectuală a academicienilor , scriitorilor, artiștilor este din ce în ce mai palidă și mai absentă în educația națională. Doctul est un individ tobă de carte, care dă exemple din geniile dinainte, amintește sau recită citate, se laudă cu  un mare volum de cunoștințe preluate de la alții dar care nu pot emite o zicere e la sine de geniu, nu poate inventa sau elabora cugetări independente. Un șăran care spune o doină sau o strigătură, o cimilitură este un geniu. Un culegător de folclor care culege, transcrie și analizează respectivele produceri este un doct. Situația culturrii națională ne arată că la ora actuală, din toți academicienii umaniști nu iese nici un geniu. Decât pe bază de reclamă. Ultimul geniu literar de actualitate este Adrian Păunescu. Restul sunt docți și îmi pare rău că îi alătur lui Vadim Tudor pe Manolescu, Patapievici, Pleșu, Eugen Simion,etc.

       Sintagma că ”pardon”, cărțile din cărți se face, a fost bună în comunism când toată lumea plagia cu trimiteri sau fără, dar mintea lucidă rămâne lucie.pe acest aspect am acumulat o intelectualitate cu 60% de papagali sau gâște trecute prin studii fără să se ude.

      Departe de mine de a trece în a doua categorie, dar în viața vieților mele, că am avut c puțin două că am avel puțin două, nu am cârâit fără discernământ în graiul mai marilor sau mai micilor lumii și nu i-am îngânat. le-am folosit doar ideile și cunoștințele introspectate în mintea mea și emanate pe cont propriu.