Un popor....

Un popor e leac de dor sau trădări în delăsare.

Când pământul nu dă glas cel ce-l stăpânește moare.

Iobagii noștri-au rezistst,în ie cioareci și căciulă

Când toate hoardele hapsâne au coborât urlând pe hulă.

Și n-au fugit și n-au plecat, crescând credință pe coclauri,

Cu furcile ei s-au luptat cu platoșe și cu balauri.

Și am rămas pe-acest tărâm, cu răni din tălpi și până-n minte,

Dar n-am îngenunchiat nicicând să renunțăm la oseminte.

Abia acum ne stingem neamul, flăcăii nechemați la oaste,

Luat-au cale de bejenii, trădarea lor o să ne coaste.

Himeră de averi năimite, sau fugă-n ciudă de părinți,

Pustiul bate peste țară, unde-i poporul de cuminți?

S-au dus ca să hrănească cioclii, să-îngrașe humele de-aiurea,

Câmpia nostră nu le place, cumsă cutreiere pădurea?

Când pot pustiul să-l poftească, cu rădăcini plutind pe dune,

Mai poate Țara Românească în sărăcie să-i adune?

Să caute-n nevoi divine apă în râu și flori ân ramuri,

Nu ei se duc în lte graiuri, nu mai au neam, nu mai au neamuri.