De ducă...

Pentru întreg poporul meu, n-accept vreo siluire,

Dar cine aș putea fi eu să pun împotrivire?

Când milione de români, acceptă jocul sorții,

Se lasă liber sub stăpâni, eu să pun zale morții?

Cum să-i trezești dintr-un marasm, al ruperii de țară,

Când o Istorie e basm și cugetu-i cămară?

Băgăm în burdihan hai-hui, pomenile din lume,

Ne pasă de porunca Lui, vom mai avea un nume,

Când la credință ne împing, strapi de-averi furate,

Când venetici ne bagă-n ring s-omoare frate, frate?

Doar vânzători de românism, pe-argiți pătați de Iudă,

Vobesc în noul catehism de soarta noastră crudă.

E soarta noastră nu a lor și-i gâdilă la mațe

Când sclavagesc un vechi popor, în strigăte de cațe.

Acum mai vin ciripitori să ne salveze neamul,

Plătiți drepr coadă de topor de-întreg Aliotmanul.

Eu nu mai cred muscalii fiind salvare de restriște,

Îi văd rapace cum se-ntind spre grâul din miriște.