Înfrângerea evidenței.
A fost legea politică a marilor dictaturi inumane ale secolului trecut, fascistă și comunistă. Sub amenințarea armelor și terorii, a puterii animalice se făcea negrul, alb și viceversa. Puterea supremă în mâinile unui nebun dicta bucuria și restriștea, reteza speranța. Cine ar fi crezut în anii 80 că se poate trăi altfel decât în Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată?
Ne-am întors în timp și un alt peticitor de pingele ne impune contorsionarea gândirii. E adevărat are o armată de cioroi aproape imbatabilă în mass-media. Un popor în care s-a infiltrat inconștient morbul furtului, al minciunii și rapacității animalice este bun de pus ciulini în holde.
Poporul a decis, Dragnea este tartorul viitorului României! Numai că tartorul joacă kazaciocul ori de cîte ori este nevoie, altfel Înalta poartă, mazilește. În colcăiala de agenți străini de la conducerea supremă a Țării, luptele se duc pe estromparea evidenței. ”Poporul a votat și voința poporului nu se discută!” Care popor? 3,7 milioane de amețiți, sub 20 %, jumătate asistați social și jumătate faraoni care colorează fauna acestui popor? Din start, pentru un cetățean știitor de carte nu există o evidență a puterii.
Se pune problema dacă Dragnea a mușcat o momeală a serviciilor secrete din toate colțurile Lumii, sau este un cameleon fără venin? Victimă a propriei lui insuficiențe și poftă de mărire. Mărimile dau progres! Se pare că avem de-a face cu un saavant de tip loază. Insistă cu aripa musulmană a Deciziei Naționale pe bugetul României. cioroii de sinecură, de cerșrală și trai parazit ăi cântă isonul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu