Teatrul de păpuși.

Un tetru de păouși, drag copilăriei mele

Ne ănvață-n Sărbători cum se intrigă belele.

Ce îmi place la actorii ce au degete-n păpușă, 

Vedem cârpele mișcând, vocile sunt după ușă.

Din povești cu zmei și zâne, conți și regi de râsul Lumei,

Mai pricepem câteodată din copilăria glumei.

Dac-ar fi marionete, trase-n sfori de pe deasupra,

Am vedea și păpușarul ce conduce-n glumă trupa.

Cum ține o țepeneală la o margine de scenă,

Cum îl pune pe Milhausen să declame pur, senil,

Ce-a visat în pat cu pauză, idiotul cel umil,

Cum se-agită din tot corpul, viitorul împărat,

Plin de bube păguboase, umflate de la furat.

Noi copiii ce să facem, râsul-plânsul în aplauze,

Să cerem în mersul scenei, pipi cu mai multe pauze?

Nu credeam c-o Națiune e teatru de păpuși,

Când în Universul vednic s-au deschis atâtea uși!