Partidul unic.
Încă o dovadă că istoria se repetă fără a aștepta schimbarea de generții. Numai că este foarte greu sau aproape imposibil să reamintești memoriei celor care nu știu istorie sau care o trec prin bură că pericolul persistă. Cum să le explici tinerilor frumoși și liberi și să le aduci aminte bătrânilor care au trăit ca iobagi la mila statului că am ajuns de unde am plecat? În 1947-1949 comuniștii, câteva mii au pus mâna pe putere. Sub pavăza baionetelor sovietice. Vulgul a inundat mintea. De aici eradicarea inteligenței naționale, economică, politică, filozofică și religioasă prin ura prostimii împotriva celor care gîndeau, împotriva intelectualității productive. Cunoașteea venea de la Moscova.
Ce avem acum? Un partid unic cu 18% care dispune discreționar de puterea statală. Firește cu pânze umflate de vânturile de la răsărit. Ce deține acest partid după ce 20 de ani a subminat prin mătura vrăjitoarei Ecaterina Andronescu valoarea intelectualității țării, Datorită ei avem peste 300.000 de intelectuali cu diplome cumpărate care cică gândesc istoric, politic, economic și justițiar pentru imbecilul popor? Păi, deține Curtea Constituțională, indivizi fără conștiință și mai ales cunoștințe juridice de bun simț. Deține Guvernul de maimuțe la comandă și toate crengile de zbenguială a acestrora. Deține un Parlament de pușcăriabili, unș cu toate alifiile acide ale disprețului față de popor. Deține C.N.A. astfel încât 6 din cele 7 posturi de televiziune dedică ode puterii, prin detractare și minciună neretractabilă la care bunul simț al drepului la replică nu are acces. Mai deține jumătate din Serviciile de forță sau siguranță națională, Președinția prin Iohaninis, D.N.A. prin Kovesi, S.R.I. prin urmașii lui Coldea, Consiliul Național al Magistraților prin urmașa Pivnicerii și toate clanulire interlope și de criminalitate umană sau de mediu, Eu voi muri în 2-3 ani dar cu durere în suflet că după mine moare și spiritul românesc și rămân hoituri mioritice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu