Aparențe.

Pământul nu-i așa rotund pe cum se pare,

Nici omul nu-i făcut ca o minune.

Nici creierul impus maimuței-om nu-i o scăpare.

E mersul evoluției anume.

Sunt forțe-n Univers sau Lumi deștepte,

Ce nu-s dispuse-a timpului răbdare.

Ca investiția în om să o aștepte,

Deci oamenii sălbatici n-au cătare.

Noi după Dumnezeu, credem că omul,

Făcut din lutul care îl va înghite,

E o eroare stimulând pogromul,

Cine desparte oamenii de vite?

În miliarde ani de după-întuneric,

Când a sădit supa primordială,

Celula a ajuns să prindă un generic

În evoluție spre corpuri mai complexe,

Și astfel s-a ajuns în ezoteric,

Ca oamenii să-și ducă vieți conexe.

Un haos inuman de vieți și crime,

O luptă surdă spre supremație, 

Fără ca nimeni să priceapă-n rime,

Că nu suntem făcuți contumacie.

Ci pentru a duce-n Univers,

Un plus de viață și inteligență,

Tiranii noștri nu au înțeles 

Că Omenirea nu e penitență.