Voila!

Am ziarul meu, îl scriu și îl citesc e bine,

Dar dacă altul nedeprins plebeu mă accesează e-o undă de încredere în sine.

Ca să mai scriu, sămânță de țăran, cu etosul folclorului în mine,

Cu pildele strămoșilor alean am și citit să nu fiu de rușine.

Dar literele le-am găsit în iarbă, în frunze care-n vânt șoptesc pădurea,

Cuvintele în ciripit de păsări chiar țipete ce înfioră Firea.

În fraza mea viața va să fiarbă cu dragostea spre ceea ce există,

Aș vrea să văd puseu de Omenie, când Terra se întunecă și-i Tristă.

Mă doare suferința poporului trădat, de corifeii urii, că vița mai există.

Viața celor care au știință de păcat și nu pricep că banul e  jaful din batistă.

Deci om pe om suprimă în Jungla cea umană, în Junglă care fiară trăiește din pomană?

La mila și supliciul vieții fără scop. Se vede jalea Lumii din Cer prin Telescop.

Acum se joacă soarta mulțimii de termite, primate cu gândire da fără pic de minte.

Cât va răbda Pământul și însăși Creatorul. Apocalipsa vine! Va dispărea poporul.

Rămân în urma noastră, deșeu de Dumnezeu, Ciborgii și roboții vor înțelege Dorul?