Numai

Fierbe țara de frumos, sub putreziciunea-n care,

Hordele venind călare,

Sting a lacului candoare,

În perfidă poluare

Și ne bagă-n negru post!

Cântă glia dor de soare!

Noi crescut-am buruiana, în seminți de nesimțire

Și acum întreaga fire, 

Nu mai poate să se mire,

Că mireasa n-are mire

Și trăim fără de rost.

Unde ești vânt de venire?

Nu mai sunt unde curate, lacuri cu strigări de cer,

Ne-am pitit într-un ugher,

Ne prostim numai cu zer,

Brânza bunului oier,

O cinstim celor ce cer,

Cu stigmatul de om prost.

Leru-i Ler și Leru-i Ler.