Pe baltă

Pe baltă cântă o broscuță o simfonie fără fler,

Pe-o frunză dintr-un snop de nufăr, cu floarea galbenă spre cer.

Ea verde irizând argintul, cu balonașe-n loc de gât

Și floarea splendidă, un soare pe luciul apei cel urât.

Așa-i făcută lumea asta, ca din noroaiele din fund,

Să iasă frumuseți perene, imbold de cuget mai profund.

Dar când cu mâlul pe deasupra, se limpezește apa-n jos,

O vânzoleală de prostie ascunde visul cel frumos.