Accident.

Cine poate să priceapă că Viața-i accident, Vracii, preoții ciracii din Apus sau Orient?

Cine-și pune întrebarea infinutului de Crez, timpul judecă trăirea prin sămânța de orez.

Gâzele trăiesc în zile, alte animale mari, ocolind adesea timpul mai dau iama în țânțari.

Ne-am gândit că-n Haos crește o viață infinită și că mintea izvorește intre coarnele de vită?

Că sub părul de maimuță, creștet plin de păducheală, se va naște geniul vieții, circuit către scofală?

A picat din întâmplare sau din Pronie cerească, o celulă de viață-n supa rece Pământescă.

A venit apoi Geneza și-a băgat în cap la om, creier cât tot Universul Galaxie sau atom.

Ori că-i mare ori că-i mică rațiunea dă vaiță, Macrocosmos, Microcosmos, infinitul nu e ceață.

Ci un șir de accidente-n Găuri negre și atom, pentru noi e importantă mintea omului la om.

Ca furnici în astă Lume și în alte dimprejur, ne-am îndelinit menirea, clipa Marelui sejur.

Cât avem slujind trăirea, douăzeci de mii de ani? Parcă ne grăbește Dracul să ne înnecăm în bani.

Creierul prepus spre oameni, e prea mare prea extins, folosim din forța minții doar fărâme dinadins.

Când un geniu inventat-a o minune pentru noi, ori a fost lovit în ceafă,  ori ieșit-a din noroi.

Creierul uman conține miliarde Gigabiți, o putere uriașă, peste vii peste Hobiți.

Dar pentru ca geniul nostru să dea timpului măsură, e nevoie de un trăsnet și în cap de-o lovitură.

Nu e vrmea de polemici de contrrii cu cei mici, deși ei au tărtăcuța  plină creieruluo plici.

Dar apare simbioza între om și animal, unul care are Duhul și-altul adormit de val.

G