Ciobănescă.

Amurg,, mulgeam o oaie, cu ochii către stele,

Le așteptam lucirea-n imensul infinit,

O noapte de lucrare, cu țâțele rebele,

Să curgă mai mult lapte-n ciubărul ruginit.

Simțeam deplin imensul pornit din firul ierbii,

Căldură de viață, chiar în Zefir hain, 

Nu prea departe-n codru, frecau în coarne cerbii,

Un boncănit de luptă, în simțul lor divin.

Aproape pocnea focul pus sub ceaun anume, 

Să scoată din jintiță nevolnicul de zer,

Să pună-n caș putere pentru atâta lume,

Eu siluiam un uger cu gând imens spre  cer.

Copii uitați de soartă, de rădăcini străbune,

Când undele ce strică și simțuri și gîndiri,

Vor exploda în Coosmos de prea multă minune,

Veți deveni ciobanii acestei amintiri.