Sfatul ”sfătoșilor”

Când proștii se adună, cu mintea lor puțină,

În sfatul marea-al Țării, cu obrazuri sub meșină,

Nu cereți judecată, nici făuriri celeste,

Poporul cade pradă satrapului ce este.

Pe margini de răzoare, pe margini de pădure,

Ne cântă mii de greier, cei învățați să fure,

Să lăfăiască lenea-n elitre cântătoare, 

Iar filozofii noștri se ard în cur la Soare.

Ce-i pasă-n cot elitei de facere străbună,

Că-i piere limba, neamul cu fiecare lună,

Că tot ce scrie-acuma pe limba cea plătită,

Nu va mai fi citire, când va rânji în criptă?

Ce mișcă salahorul cu mulțumiri puține, 

Când ce urmează mâine de foame nu-i mai ține?

El astăzi chefuiește, la fel cu cei de sus.

Așa se ostoiește un Neam către Apus.